Subiecte ecologice în vizorul unei şedinţe la Parcul „Valea Morilor”

Aspectele problematice drept consecinţă a pieirii peştelui din lacul „Valea Morilor” au fost discutate în cadrul unei şedinţe de lucru, organizată astăzi, 29 iunie 2022, la iniţiativa directorului interimar al Întreprinderii municipale „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi, doamna Victoria Covali. Formatul acestei şedinţe a inclus participarea reprezentanţilor Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Institutului de Zoologie şi specialiştilor cu responsabilităţi departamentale din cadrul Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, care s-au reunit chiar la fața locului pentru abordarea practică a problemei menţionate.

Victoria Covali a apreciat receptivitatea specialiştilor în domeniu şi a menţionat că această cooperare urmează să soluţioneze problemele ce afectează confortul locuitorilor capitalei, inclusiv a celor care vizitează această zonă de agrement sau aleg să practice acolo diferite activități sportive. În acelaşi context, s-a accentuat faptul că prezenţa în apă a peştilor morţi este însăşi o problemă în sine, iar printre consecinţele ce agravează situaţia putem vorbi despre mirosul neplăcut al apei şi prezenţa câinilor maidanezi ademeniţi de resturile de peşte în putrefacţie.

Specialiştii instituţiilor statului şi a celor municipale au făcut un schimb util de păreri ce ar fi în măsură să elucideze cauzele acestei probleme şi să minimalizeze consecinţele ei pentru cetățeni, flora şi fauna parcului.

În acelaşi context, drept urmare a discuţiilor şi abordărilor de astăzi s-a convenit drept soluţii iniţiale prelevarea de către Institutul de Zoologie a unor probe din apa lacului, nămol şi probe din apele care se scurg în lac, precum și soluții și recomandări urgente pentru a fi implimentate în scopul elucidării cauzei eutrofizării lacului (un tip de poluare). Totodată, în  cadrul aceluiaşi format de discuţii s-a făcut şi o trecere în revistă a unor probleme ce survin drept urmare a poluării şi schimbărilor climatice, tot mai prezente în aspectele vieţii cotidiene a capitalei, cu propunerea de a contribui cu măsuri concrete pentru a evita o catastrofă ecologică.