INTERVENȚII ÎMPOTRIVA CĂPUȘELOR

ÎN TOATE PARCURILE MUNICIPALE S-A INTERVENIT PENTRU COMBATEREA CĂPUȘELOR

Î.M.AGSV informează că pe parcursul anului curent serviciile de profil au intervenit de mai multe ori în parcurile municipale pentru combaterea căpușelor.

Tudor Gârbu, directorul interimar al Î.M. “Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” a declarat că întreprinderea a intervenit de trei ori în parcurile municipale prelucrând cu insecticid o suprafață de 203 hectare. “De la începutul lunii aprilie, pe timpul nopții, toate parcurile din municipiul Chișinău au fost prelucrate cu insecticid împotriva căpușelor. Procedura a fost efectuată repetat, dar se va mai interveni de fiecare dată când este necesar”, a spus Gârbu.

Potrivit acestuia, pentru reușita tratamentului cu insecticid iarba trebuie să fie tunsă scurt, astfel soluția ajunge în locul în care trăiesc insectele.

Responsabilul a adăugat că ciclul de viață al insectei depinde de condițiile climaterice, practic fiind imposibilă eradicarea totală a acesteia.

Directorul interimar al întreprinderii municipale a precizat că, în zonele din municipiul Chișinău în care iarba este tunsă scurt, riscul infestării animalelor de companie cu căpușe este redus și a recomandat evitarea plimbării acestora în zonele acoperite cu iarbă înaltă ori în preajma bazinelor acvatice, acolo unde trăiește căpușa.