COMBATERE AMBROZIE

Î.M. AGSV ANUNȚĂ CĂ EXECUTĂ SERVICII CONTRA PLATĂ DE COMBATERE A AMBROZIEI

Întreprinderea municipală „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” întreprinde măsuri active de combatere a ambroziei în sectoarele pe care le gestionează. Astfel, în zonele unde sunt focare de ambrozie s-a efectuat atât tratament mecanic, de cosire a ierbii, cât și tratament, pe timp de noapte, cu produse chimice. În perioada mai – iunie au fost nimicite 0,850 hectare de ambrozie.

Perioada de polenizare a acestei plante începe la sfârșitul lunii iunie, cu un vârf de concentrație de polen în a doua jumătate a lunii august.

Amintim că, atât agenții economici, cât și persoanele fizice, care au în gestiune terenuri, sunt obligați să nu permită ca planta de ambrozie să crească pe pământurile deținute. Neîndeplinirea obligaţiei de a combate și preveni răspândirea ambroziei se sancţionează cu amendă de la 12 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale pentru persoane juridice.

În acest context, pentru a veni în sprijinul deținătorilor de terenuri și pentru a preveni răspândirea acestei plante, întreprinderea municipală anunță persoanele fizice și agenții economici că execută servicii contra plată de combatere a ambroziei.