LUCRĂTORII Î.M. AGSV ȘI-AU CONSOLIDAT CAPACITĂȚILE DE INTERVENȚIE ÎN CAZ DE INCENDIU

Lucrătorii Parcului Auto și ai Serviciului Prelucrarea Lemnului din cadrul Î.M. AGSV au participat la un curs de instruire și pregătire practică organizat de formatorii Centrului Republican de Instruire al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI destinat formațiunilor de protecție civilă. 

Astfel, formațiunile de protecție civilă din cadrul întreprinderii municipal și-au consolidat  cunoștințele și capacitățile de răspuns și intervenție rapidă în cazul producerii unor situații excepționale cu caracter natural și tehnogen.

În cadrul sesiunii de instruire s-a pus accent pe aplicarea măsurilor de prevenire și protecție împotriva incendiilor, precum și acordarea primului ajutor în situații de urgență. Aceste subiecte s-au axat pe fortificarea abilităților de reacție ale personalului și sporirea nivelului de pregătire în fața riscurilor majore.

La fel, lucrătorii întreprinderii municipale au învățat cum să coordoneze acțiunile în domeniul gestionării eficiente a primelor momente în cazul izbucnirii unui focar de ardere în Parcul Auto ori la Serviciul de prelucrare a Lemnului.

Prin această instruire, Î.M. AGSV își reafirmă angajamentul față de securitatea angajaților și continuitatea operațională în condiții de risc. Consolidarea capacităților de reacție rapidă și coordonare eficientă în situații de urgență contribuie nu doar la protejarea vieții și a bunurilor, ci și la crearea unei culturi organizaționale bazate pe responsabilitate, prevenție și profesionalism.