Î.M. AGSV A CONSTATAT O TENTATIVĂ DE DEFRIȘARE ILEGALĂ A ARBORILOR DIN ORAȘ
La solicitarea dispeceratului Primăriei municipiului Chișinău, echipa de intervenție a Î.M. AGSV s-a deplasat, la data de 6 mai 2025, pe adresa str. N. Titulescu nr.39, acolo unde un cetățean a solicitat intervenția administrației publice locale pentru lichidarea unei situații de avariere a unui arbore căzut.
La fața locului, echipa de intervenție a întreprinderi municipale a depistat un arbore de salcâm, tăiat parțial de persoane necunoscute. Pentru a se evita eventuale pericole arborele a fost înlăturat de către echipa de intervenție.
Î.M. AGSV a înaintat un demers către instituțiile abilitate pentru identificarea persoanelor necunoscute care au defrișat arborele de salcâm pentru a fi trase la răspundere în conformitate cu legislația în vigoare.
Î.M. AGSV face apel către locuitorii municipiului Chișinău să înștiințeze de îndată organele abilitate la orice semn de defrișare ilegală a arborilor din oraș.

