CHIŞINĂUL VERDE DIN NOIEMBRIE SE VEDE
Chişinăul a întrunit astăzi iarăşi multă lume dornică de a face capitala mai verde, răspunzând apelului municipalităţii şi fiind alături de primarul Ion Ceban şi angajaţii Întreprinderii municipale „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”.
23 000 de arbori și arbuști, preponderent din speciile salcâm şi tei, valorifică de azi spaţiul urban cu elemente veritabile de vegetaţie forestieră, completând cei 11 000 de puieţi, plantaţi acum o săptămână.
Victoria Covali directorul interimar al Întreprinderii Municipale „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi” ne reaminteşte că cifra care dă valoare eforturilor de plantare în capitală, în această toamnă, este 60000! Reuşim? Sigur că da cu o asemenea atitudine, căci eu şi tu, noi toţi – plantăm în Chişinău!
Eforturi extraordinare şi prezenţă pe măsură. Elevi, adolescenţi, profesori, diplomaţi, oameni de afaceri, militari, jurnalişti, lucrători bancari, toţi au decis să contribuie la prosperarea Chişinăului.
Parcurile capitalei şi spaţiile adiacente ale instituţiilor de învăţământ au cunoscut astăzi o schimbare vizibilă care în doar 4-5 luni, la primăvara anului viitor, vor arăta o altă faţă a acestor spaţii verzi.
Reiterăm că suntem deschişi pentru orice colaborare ce aduce plus valoare şi face Chişinăul mai frumos şi mai bun pentru noi toţi.