VOLUNTARIAT

Î.M AGSV ANUNȚĂ CAMPANIE AMPLĂ DE SALUBRIZARE ȘI SOLICITĂ LOCUITORILOR IMPLICARE  

Întreprinderea Municipală Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzicontinuă Campania de salubrizare de primăvară „Curățenia generală de primăvară”, astfel, în toate sectoarele gestionate de întreprinderea municipală au loc acțiuni de curățare a arborilor și sunt evacuate deșeurile vegetale.

În același timp au loc acțiuni de identificare și eliminare a gunoiștilor neautorizate și sunt evacuate deșeurile existente în albia râului Bâc, Durlești, Lunca Gâștii etc.

Îndemnăm locuitorii municipiului Chișinău să participe activ la “Curățenia generală de primăvară”, prin salubrizarea curților blocurilor de locuințe dar și prin participarea voluntară la acțiuni de salubrizare a pădurilor parc în care se recreează la sfârșitul săptămânii.

Amintim persoanelor fizice și juridice că, potrivit prevederilor art.181, din Codul Contravențional al Republicii Moldova, agenții constatatori din cadrul preturilor de sector, din cadrul Direcției Generale Locativ Comunale, și ai Poliției, pot aplica amenzi pentru neasigurarea curățeniei în locațiile care le aparțin.

Doar împreună putem face ca orașul în care trăim să fie mai verde, mai modern și mai curat.

Prin noi înșine – vom reuși!