I.M. AGSV APLICĂ TRATAMENTE PREVENTIVE PENTRU PROTECȚIA FLOREI ȘI FAUNEI DIN LACURILE MUNICIPIULUI CHIȘINĂU
Specialiștii Întreprinderii Municipale „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” desfășoară în această perioadă tratamente preventive în toate lacurile din parcurile municipiului Chișinău, cu scopul de a preveni mortalitatea piscicolă și de a menține echilibrul ecosistemelor acvatice.
Aceste intervenții devin esențiale în zilele cu temperaturi caniculare, când apa lacurilor se încălzește puternic, iar nivelul de oxigen dizolvat scade. În astfel de condiții, peștii și alte organisme acvatice sunt supuse unui stres major, ceea ce le poate provoca îmbolnăvirea și pieirea.
Tratamentele aplicate de echipele specializate ale întreprinderii constau în aerarea și oxigenarea apei, aplicarea de substanțe ce reduc riscul înfloririi algelor, monitorizarea permanentă a calității apei (pentru intervenții rapide, în caz de nevoie).
În contextul schimbărilor climatice și al verilor tot mai călduroase,aceste măsuri sunt vitale pentru protejarea biodiversității lacurilor din Chișinău și pentru păstrarea lor ca zone de agrement sigure și plăcute pentru locuitorii și oaspeții capitalei.