ÎN CHIȘINĂU A ÎNCEPUT FREZAREA IERBII

Î.M. AGSV A ÎNCEPUT LUCRĂRILE DE FREZARE A IERBII


Î.M. “Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” Chișinău a început, la mai multe locații din toate sectoarele municipiului Chișinău, lucrările de frezare manuală și mecanizată a ierbii.
La începerea lucrărilor, utilajul manual și mecanizat de cosire a fost verificat, iar lucrătorilor le-au fost aduse la cunoștință Regulile de protecție a muncii.
Procesul de cosire a vegetației are loc atât pe aliniamentele stradale cât și în parcurile din municipiul Chișinău. Ulterior sunt programate lucrări privind combaterea căpușelor și a altor dăunători.
Atenționam conducătorii auto care trec prin preajma locațiilor unde sunt executate aceste lucrări să dea dovadă de vigilență și să conștientizeze faptul că există posibilitatea ca în procesul de tundere a ierbii obiectele de mici dimensiuni pot fi aruncate în parbriz și pot provoca daune unităților de transport.
În același timp, solicităm conducătorilor auto să parcheze regulamentar. Parcarea pe trotuare sau gazon, poate deteriora sau afecta arborii noi plantați și lemnul cu care aceștia sunt fixați.