HAVUZURILE AFLATE ÎN GESTIUNEA Î.M. AGSV AU FOST PUSE ÎN FUNCȚIUNE
Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” a pus, astăzi, 17 aprilie 2025, în funcțiune toate fântânile arteziene care se află în gestiune. Acest lucru s-a făcut după ce anterior au fost efectuate lucrări de mentenanță cum ar fi curățarea bazinelor de calcar și verificarea sistemului lor artezian.
Astfel, în conformitate cu Planul aprobat de conducerea întreprinderii municipale, au fost puse în funcțiune havuzurile existente la Scara Cascadelor din Parcul Valea Morilor, Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, Scuarul Catedralei Mitropolitane, Parcul Memorial Afgan, Parcul Șipca, Complexul Memoria Victimelor Deportaților și a celor două havuzuri aflate în scuarulTeatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
În același timp, lucrătorii Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” fac pregătiri intense pentru ca locuitorii Chișinăului să poată sărbători Învierea Domnului, astfel, toate lucrările de amenajare din parcuri și zonele verzi respectă Graficul de activitate stabilit, pentru ca de Paști, municipiul și oaspeții săi să se poată bucura de lumina Învierii.

