COD GALBEN

Î.M. AGSV ATENȚIONEAZĂ LOCUITORII ȘI CONDUCĂTORII AUTO DESPRE INSTAURAREA CODULUI GALBEN DE VÂNT

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică pentru intervalul 17.07.2025, ora 14:55 – 18.07.2025, ora 10:00.

Se prevăd ploi puternice (15–45 l/m²) izolat însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului de până la 15–18 m/s pe aproape întreg teritoriul republicii, inclusiv în municipiul Chișinău.

În contextul în care meteorologii prognozează vijelii, Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” atenționează că, potrivit scării Beaufort a intensității vântului și a eventualelor consecințe, viteza vântului de 15-18 m/s este considerată vânt puternic care poate rupe crengile arborilor și poate produce căderi ale lor pe trotuare și carosabil.

Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” ATENȚIONEAZĂ pe părinți și tutori să nu-i lase pe copii fără supraveghere și însoțire în aer liber pe durata perioadei de acțiune a Codului Galben.

 De asemenea, le AMINTEȘTE conducătorilor auto să-și parcheze autovehiculele doar în locurile de parcare special amenajate și să evite staționarea în apropierea arborilor.

La fel, locuitorii și oaspeții capitalei sunt rugați să dea dovadă de VIGILENȚĂ la deplasarea pe străzi, prin parcuri și pădurile parc.