ÎN TOATE SECTOARELE MUNICIPIULUI CHIȘINĂU SE DESFĂȘOARĂ LUCRĂRI SILVOTEHNICE ASUPRA ARBORILOR
Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” informează că, în prezent, în toate sectoarele municipiului Chișinău sunt executate lucrări silvotehnice de întreținere a fondului arboricol, inclusiv lucrări de curățare a coroanei și elagaj.
Aceste intervenții sunt realizate conform normelor de gestionare și întreținere a spațiilor verzi și au drept scop asigurarea sănătății arborilor, menținerea stabilității acestora și prevenirea riscurilor pentru cetățeni și bunurile materiale.
Prin lucrările de curățare a coroanei sunt îndepărtate crengile uscate, afectate de boli sau dăunători, precum și ramurile rupte ori deteriorate, care pot constitui un pericol în condiții de vânt puternic, ploi abundente sau ninsori. Totodată, aceste intervenții contribuie la îmbunătățirea circulației aerului și a pătrunderii luminii în interiorul coroanei, favorizând dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a arborilor.
Lucrările de elagaj sunt efectuate pentru corectarea și echilibrarea coroanei, îndepărtarea ramurilor care afectează vizibilitatea în trafic, obstrucționează iluminatul public sau creează impedimente pentru pietoni și participanții la trafic.
Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi precizează că, în cazul în care, pe parcursul lucrărilor de examinare și întreținere, este constatată prezența arborilor aflați într-o stare fitosanitară grav compromisă, cu grad avansat de degradare biologică, afecțiuni structurale sau pericol de prăbușire, acești arbori sunt evaluați de către specialiștii întreprinderii, iar măsurile necesare cum ar fi extragerea lor sunt întreprinse în conformitate cu legislația și procedurile în vigoare.
În acest context, întreprinderea municipală specifică că arborii de pe adresa str. Cuza Vodă, nr.20, prezentau o stare avansată de degradare biologică și au fost extrași în baza autorizației eliberată de autoritățile competente de mediu.
Întreprinderea municipal continuă monitorizarea permanentă a vegetației arboricole din municipiu și desfășoară intervențiile necesare pentru menținerea unui mediu urban sigur, sănătos și estetic pentru locuitorii capitalei.

