CONDUCEREA Î.M. AGSV A ANALIZAT ȘI APROBAT VIITOARELE PROIECTE DE DEZVOLTARE ȘI MODERNIZARE A PETELOR FLORICOLE DIN CHIȘINĂU
Directorul interimar al Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi, Emilia Braga, împreună cu șefii Secțiilor de întreținere și amenajare din sectoarele municipiului Chișinău, a analizat și aprobat 12 proiecte de dezvoltare și modernizare a petelor floricole existente în capitală.
🌳 Proiectele discutate au vizat:
- amenajarea parcurilor și scuarurilor prin modernizarea unor petelor floricole existente și dezvoltarea altora noi;
- introducerea unor soluții ecologice pentru întreținerea spațiilor verzi, inclusiv îmbogățirea solului cu îngrășăminte ecologice produse de întreprindere. În cadrul ședinței organizatorice, conducerea întreprinderii municipale a stabilit dezvoltarea pe viitor a mai multor planuri de amenajare a petelor floricole care vor fi implementate în toate sectoarele municipiului Chișinău.

