Î.M. AGSV A INTERVENIT CU PROMPTITUDINE PENTRU ASIGURAREA DEPLASĂRII CETĂȚENILOR ÎN SPAȚIILE VERZI AFLATE ÎN GESTIUNE
La primele ore ale dimineții, lucrătorii Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” Chișinău au intervenit manual, dar și cu tehnica din dotare, pentru a asigura deplasarea în siguranță a locuitorilor capitalei în spațiile verzi aflate în gestiune.
Astfel, s-a acționat atât manual, cât și mecanizat, pentru măturarea aleilor de zăpada depusă, cu scopul de a preveni alunecarea trecătorilor și evitarea unor posibile traumatisme.
Deși temperaturile înregistrate, de peste zero grade Celsius, nu au favorizat apariția poleiului, grija față de locuitorii municipiului Chișinău rămâne o constantă în acțiunile Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”. Intervențiile prompte și eficiente contribuie la menținerea unui mediu sigur și accesibil pentru toți cetățenii, indiferent de condițiile meteorologice.

