PLANTARE ARBUȘTI

Î.M. AGSV ÎNCEPE PLANTAREA ARBUȘTILOR ÎN RONDUL DE PE CALEA ORHEIULUI


Muncitorii Întreprinderii Municipale Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi au început astăzi, 8 octombrie 2024, plantarea arbuștilor în rondul de pe Calea Orheiului. La fel se vor executa lucrări de completare a grupurilor de arbuști din rondul aflat pe strada Alecu Russo dar și completare mediană cu arbuști pe strada Calea Orheiului.


În cele trei locații, alături de arbuști vor fi plantate și plante perene. Astfel se vor planta barbaris, spereia, mahonia și gramine decorative. Ca urmare a plantării rondului și completării mediene cu arbuști, Calea Orheiului va fi mai diversificată și colorată. Speciile de arbuști noi plantați vor îmbogăți paleta de culori a toamnei spre bucuria locuitorilor și oaspeților capitalei.

Plantarea noilor arbuști în rondul din Calea Orheiului, completarea mediană cu arbuști a acestei străzi și completarea rondului din strada Alecu Russo sunt lucrări planificate de către întreprinderea municipală pentru a fi executate în toamna acestui an și se desfășoară în conformitate cu Regulamentul privind delimitarea, gestionarea și protejarea spațiilor verzi din municipiul Chișinău.

În același timp, conform palnificărilor, în toate sectoarele municipiului Chișinău continuă lucrările de salubrizare a spațiilor verzi aflate în gestiunea întreprinderii municipale.