SALVATORII Î.M. AGSV ȘI IGSU AU LANSAT CAMPANIA DE PREVENIRE A CAZURILOR DE PRĂBUȘIRE SUB GHEAȚĂ
La Stația de Salvare nr. 1 a Î.M. AGSV din Parcul Valea Morilor, astăzi, 16 ianuarie 2026, s-a dat startul campaniei de prevenire a cazurilor de prăbușire sub gheața subțire formată pe corpurile acvatice din municipiul Chișinău.
Campania de prevenire este realizată de Secția de Salvare pe Apă a Î.M. Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI.
Scopul acestei campanii ține de conștientizarea locuitorilor și oaspeților capitalei cu privire la riscurile specifice sezonului rece și modul corect de reacție în cazul apariției situațiilor de urgență.
Echipele de salvatori ale Î.M. AGSV și IGSU au desfășurat un exercițiu demonstrativ în care a fost simulată salvarea unui cetățean căzut sub gheață iar echipele SMURD au prezentat măsurile de prevenire a hipotermiei.
La fel, salvatorii Î.M. AGSV au demonstrat corectitudinea scufundării în apa rece, tradiție respectată în cadrul sărbătorii religioase Botezul Domnului și au îndemnat persoanele să respecte regulile de siguranță pentru evitarea accidentelor atunci când intră în apa rece a lacurilor municipale.
În sezonul de iarnă 2025, angajații Secției de Salvare pe Apă a Î.M. AGSV au acordat ajutor la 44 de persoane aflate în situații de risc iar zece persoane au fost salvate de la înec.

